Psalmii 141

¹Doamne, eu Te chem; vino degrabă la mine! Ia aminte la glasul meu când Te chem!

²Ca tămâia să fie rugăciunea mea înaintea Ta şi ca jertfa de seară să fie ridicarea mâinilor mele!

³Pune, Doamne, o strajă înaintea gurii mele şi păzeşte uşa buzelor mele!

⁴Nu-mi abate inima la lucruri rele, la fapte vinovate împreună cu oamenii care fac răul, şi să nu mănânc din ospeţele lor!

⁵Lovească-mă cel neprihănit, căci lovirea lui îmi este binevenită; pedepsească-mă, căci pedeapsa lui este ca untdelemnul turnat pe capul meu. Să nu-mi întorc capul de la ea: dar rugăciunea mea se va înălţa întruna împotriva răutăţii lor.

⁶Când li se vor prăvăli judecătorii de-a lungul stâncilor, atunci vor asculta cuvintele mele şi vor vedea că sunt plăcute.

⁷Cum se brăzdează şi se spintecă pământul, aşa ni se risipesc oasele la gura mormântului.

⁸De aceea, către Tine, Doamne, Dumnezeule, îmi îndrept ochii, la Tine caut adăpost; nu-mi părăsi sufletul!

⁹Păzeşte-mă de cursa pe care mi-o întind ei şi de piedicile celor ce fac răul!

¹⁰Să cadă cei răi în laţurile lor în timp ce eu să scap!