✝Oastea Domnului
Conectare

Psalmii 140

Mărime text
Ascultă Psalmii 140· lectură Ioan Ciobota
0:00 / 0:00
Drepturi de autor
Copyright of the Cornilescu Bible © 1924 belongs to British and Foreign Bible Society. Copyright © 2010, 2014 of the revised edition in Romanian language belongs to the Interconfessional Bible Society of Romania, with the approval of the British and Foreign Bible Society. Used by permission. To find out more about the Cornilescu translation visit www.biblesociety.org.uk/shop and the work of Bible Society visit www.biblesociety.org.uk.

1Scapă-mă, Doamne, de oamenii cei răi! Păzeşte-mă de oamenii asupritori,

2care cugetă lucruri rele în inima lor şi sunt totdeauna gata să aţâţe războiul!

3Ei îşi ascut limba ca un şarpe, au pe buze o otravă de năpârcă.

4Păzeşte-mă, Doamne, de mâinile celui rău! Fereşte-mă de oamenii asupritori, care se gândesc să mă doboare!

5Nişte îngâmfaţi îmi întind curse şi laţuri, pun reţele de-a lungul drumului şi îmi întind capcane.

6Eu zic Domnului: „Tu eşti Dumnezeul meu! Ia aminte, Doamne, la glasul rugăciunilor mele!

7Doamne, Dumnezeule, tăria mântuirii mele, Tu-mi acoperi capul în ziua luptei.”

8Nu împlini, Doamne, dorinţele celui rău, nu lăsa să-i izbutească planurile, ca să nu se fălească!

9Asupra capului celor ce mă înconjoară să cadă nelegiuirea buzelor lor!

10Cărbuni aprinşi să cadă peste ei! În foc să fie aruncaţi în adâncuri, de unde să nu se mai scoale!

11Omul cu limba mincinoasă nu se întăreşte pe pământ şi pe omul asupritor, nenorocirea îl paşte şi-l duce la pierzanie.

12Ştiu că Domnul face dreptate celui obijduit, dreptate celor lipsiţi.

13Da, cei neprihăniţi vor lăuda Numele Tău, oamenii fără prihană vor locui înaintea Ta.

VDC: Domeniu public.