Psalmii 105
Drepturi de autor
1Lăudaţi pe Domnul, chemaţi Numele Lui! Faceţi cunoscut printre popoare isprăvile Lui!
2Cântaţi, cântaţi în cinstea Lui! Vorbiţi despre toate minunile Lui!
3Făliţi-vă cu Numele Lui cel sfânt! Să se bucure inima celor ce caută pe Domnul!
4Alergaţi la Domnul şi la sprijinul Lui, căutaţi necurmat Faţa Lui!
5Aduceţi-vă aminte de semnele minunate pe care le-a făcut, de minunile şi de judecăţile rostite de gura Lui,
6sămânţă a robului Său Avraam, copii ai lui Iacov, aleşii Săi!
7Domnul este Dumnezeul nostru: Judecăţile Lui se aduc la îndeplinire pe tot pământul.
8El Îşi aduce aminte totdeauna de legământul Lui, de făgăduinţele Lui făcute pentru o mie de neamuri de om,
9de legământul pe care l-a încheiat cu Avraam, şi de jurământul pe care l-a făcut lui Isaac;
10El l-a făcut lege pentru Iacov, legământ veşnic pentru Israel,
11zicând: „Ţie îţi voi da ţara Canaanului ca moştenire, care v-a căzut la sorţ.”
12Pe atunci, ei erau puţini la număr, foarte puţini la număr, şi străini în ţară;
13mergeau de la un neam la altul şi de la o împărăţie la un alt popor,
14dar n-a dat voie nimănui să-i asuprească şi a pedepsit împăraţi din pricina lor.
15„Nu vă atingeţi de unşii Mei”, a zis El, „şi nu faceţi rău prorocilor Mei!”
16A chemat foametea asupra ţării şi a tăiat orice mijloc de trai.
17Le-a trimis înainte pe un om; Iosif a fost vândut ca rob.
18I-au strâns picioarele în lanţuri, l-au pus în fiare
19până la vremea când s-a întâmplat ce vestise el şi până când l-a încercat Cuvântul Domnului.
20Atunci, împăratul a trimis să-i scoată lanţurile şi stăpânitorul popoarelor l-a izbăvit.
21L-a pus domn peste casa lui şi dregătorul tuturor averilor lui,
22ca să lege după plac pe domnitorii lui şi să înveţe pe bătrânii lui înţelepciunea.
23Atunci, Israel a venit în Egipt şi Iacov a locuit în ţara lui Ham.
24Domnul a înmulţit pe poporul Său foarte mult şi l-a făcut mai puternic decât potrivnicii lui.
25Acestora le-a schimbat inima, până acolo că au urât pe poporul Lui şi s-au purtat mişeleşte cu robii Săi.
26A trimis pe robul Său Moise şi pe Aaron, pe care-l alesese.
27Prin puterea Lui, ei au făcut semne minunate în mijlocul lor, au făcut minuni în ţara lui Ham.
28A trimis întuneric şi a adus negura, ca să nu fie neascultători la Cuvântul Lui.
29Le-a prefăcut apele în sânge şi a făcut să le piară toţi peştii.
30Ţara lor a forfotit de broaşte până în odăile împăraţilor lor.
31El a zis, şi au venit muşte otrăvitoare, păduchi pe tot ţinutul lor.
32În loc de ploaie, le-a dat grindină şi flăcări de foc în ţara lor.
33Le-a bătut viile şi smochinii şi a sfărâmat copacii din ţinutul lor.
34El a zis, şi au venit lăcuste, lăcuste fără număr,
35care au mâncat toată iarba din ţară şi au mistuit roadele de pe câmpiile lor.
36A lovit pe toţi întâii născuţi din ţara lor, toată pârga puterii lor.
37A scos pe poporul Său cu argint şi aur, şi niciunul n-a şovăit dintre seminţiile Lui.
38Egiptenii s-au bucurat de plecarea lor, căci îi apucase groaza de ei.
39A întins un nor ca să-i acopere şi focul ca să lumineze noaptea.
40La cererea lor, a trimis prepeliţe şi i-a săturat cu pâine din cer.
41A deschis stânca şi au curs ape, care s-au vărsat ca un râu în locurile uscate.
42Căci Şi-a adus aminte de Cuvântul Lui cel sfânt şi de robul Său Avraam.
43A scos pe poporul Său cu veselie, pe aleşii Săi în mijlocul strigătelor de bucurie.
44Le-a dat pământurile neamurilor şi au pus stăpânire pe rodul muncii popoarelor,
45ca să păzească poruncile Lui şi să ţină legile Lui. Lăudaţi pe Domnul!
VDC: Domeniu public.