Psalmii 104

¹Binecuvântează, suflete, pe Domnul! Doamne, Dumnezeule, Tu eşti nemărginit de mare! Tu eşti îmbrăcat cu strălucire şi măreţie!

²Te înveleşti cu lumina ca şi cu o manta; întinzi cerurile ca un cort.

³Cu apele Îţi întocmeşti vârful locuinţei Tale; din nori Îţi faci carul şi umbli pe aripile vântului.

⁴Din vânturi Îţi faci soli şi din flăcări de foc, slujitori.

⁵Tu ai aşezat pământul pe temeliile lui, şi niciodată nu se va clătina.

⁶Tu îl acoperiseşi cu adâncul cum l-ai acoperi cu o haină; apele stăteau pe munţi,

⁷dar, la ameninţarea Ta, au fugit, la glasul tunetului Tău, au luat-o la fugă,

⁸suindu-se pe munţi şi pogorându-se în văi, până la locul pe care li-l hotărâseşi Tu.

⁹Le-ai pus o margine pe care nu trebuie s-o treacă, pentru ca să nu se mai întoarcă să acopere pământul.

¹⁰Tu faci să ţâşnească izvoarele în văi şi ele curg printre munţi.

¹¹Tu adăpi la ele toate fiarele câmpului; în ele îşi potolesc setea măgarii sălbatici.

¹²Păsările cerului locuiesc pe marginile lor şi fac să le răsune glasul printre ramuri.

¹³Din locaşul Tău cel înalt Tu uzi munţii; şi se satură pământul de rodul lucrărilor Tale.

¹⁴Tu faci să crească iarba pentru vite şi verdeţuri pentru nevoile omului, ca pământul să dea hrană:

¹⁵vin, care înveseleşte inima omului, untdelemn, care-i înfrumuseţează faţa, şi pâine, care-i întăreşte inima.

¹⁶Se udă copacii Domnului, cedrii din Liban, pe care i-a sădit El.

¹⁷În ei îşi fac păsările cuiburi; iar cocostârcul îşi are locuinţa în chiparoşi;

¹⁸munţii cei înalţi sunt pentru ţapii sălbatici, iar stâncile sunt adăpost pentru iepuri.

¹⁹El a făcut luna ca să arate vremurile; soarele ştie când trebuie să apună.

²⁰Tu aduci întunericul şi se face noapte: atunci toate fiarele pădurilor se pun în mişcare;

²¹puii de lei mugesc după pradă şi îşi cer hrana de la Dumnezeu.

²²Când răsare soarele, ele fug înapoi şi se culcă în vizuinile lor.

²³Dar omul iese la lucrul său şi la munca lui până seara.

²⁴Cât de multe sunt lucrările Tale, Doamne! Tu pe toate le-ai făcut cu înţelepciune şi pământul este plin de făpturile Tale.

²⁵Iată marea cea întinsă şi mare: în ea se mişcă nenumărate vieţuitoare mici şi mari.

²⁶Acolo pe ea umblă corăbiile şi în ea este leviatanul acela pe care l-ai făcut să se joace în valurile ei.

²⁷Toate aceste vieţuitoare Te aşteaptă, ca să le dai hrana la vreme.

²⁸Le-o dai Tu, ele o primesc; Îţi deschizi Tu mâna, ele se satură de bunătăţile Tale.

²⁹Îţi ascunzi Tu Faţa, ele tremură; le iei Tu suflarea, ele mor şi se întorc în ţărâna lor.

³⁰Îţi trimiţi Tu suflarea: ele sunt zidite şi înnoieşti astfel faţa pământului.

³¹În veci să ţină slava Domnului! Să Se bucure Domnul de lucrările Lui!

³²El priveşte pământul, şi pământul se cutremură; atinge munţii, şi ei fumegă.

³³Voi cânta Domnului cât voi trăi, voi lăuda pe Dumnezeul meu cât voi fi!

³⁴Fie plăcute Lui cuvintele mele! Mă bucur de Domnul.

³⁵Să piară păcătoşii de pe pământ şi cei răi să nu mai fie! Binecuvântează, suflete, pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul!