Psalmii 10

¹Pentru ce stai aşa de departe, Doamne? Pentru ce Te ascunzi la vreme de necaz?

²Cel rău, în mândria lui, urmăreşte pe cei nenorociţi şi ei cad jertfă curselor urzite de el.

³Căci cel rău se făleşte cu pofta lui, iar răpitorul batjocoreşte şi nesocoteşte pe Domnul.

⁴Cel rău zice cu trufie: „Nu pedepseşte Domnul! Nu este Dumnezeu!” Iată toate gândurile lui.

⁵Treburile îi merg bine în orice vreme; judecăţile Tale sunt prea înalte pentru el, ca să le poată vedea, şi suflă cu dispreţ împotriva tuturor potrivnicilor lui.

⁶El zice în inima lui: „Nu mă clatin, în veci sunt scutit de nenorocire!”

⁷Gura îi este plină de blesteme, de înşelătorii şi de vicleşuguri şi sub limbă are răutate şi fărădelege.

⁸Stă la pândă lângă sate şi ucide pe cel nevinovat în locuri dosnice; ochii lui pândesc pe cel nenorocit.

⁹Stă la pândă în ascunzătoarea lui, ca leul în vizuină; stă la pândă să prindă pe cel nenorocit. Îl prinde şi-l trage în laţul lui;

¹⁰se îndoaie, se pleacă şi-i cad săracii în gheare!

¹¹El zice în inima lui: „Dumnezeu uită! Îşi ascunde Faţa şi în veac nu va vedea!”

¹²Scoală-Te, Doamne, Dumnezeule, ridică mâna! Nu uita pe cei nenorociţi!

¹³Pentru ce să hulească cel rău pe Dumnezeu? Pentru ce să zică în inima lui că Tu nu pedepseşti?

¹⁴Dar Tu vezi; căci Tu priveşti necazul şi suferinţa, ca să iei în mână pricina lor. În nădejdea Ta se lasă cel nenorocit şi Tu vii în ajutor orfanului.

¹⁵Zdrobeşte braţul celui rău, pedepseşte-i fărădelegile, ca să piară din ochii Tăi!

¹⁶Domnul este Împărat în veci de veci; neamurile sunt nimicite din ţara Lui.

¹⁷Tu auzi rugăciunile celor ce suferă, Doamne! Le întăreşti inima, Îţi pleci urechea spre ei,

¹⁸ca să faci dreptate orfanului şi celui asuprit şi ca să nu mai insufle groaza omul cel luat din pământ.