Cântarea Cântărilor 2

¹Eu sunt un trandafir din Saron, un crin din văi. –

²Ca un crin în mijlocul spinilor, aşa este iubita mea între fete. –

³Ca un măr între copacii pădurii, aşa este preaiubitul meu între tineri. Cu aşa drag stau la umbra lui şi rodul lui este dulce pentru cerul gurii mele.

⁴El m-a dus în casa de ospăţ şi dragostea era steagul fluturat peste mine.

⁵Întăriţi-mă cu turte de struguri, învioraţi-mă cu mere, căci sunt bolnavă de dragostea lui.

⁶Să-şi pună mâna stângă sub capul meu şi să mă îmbrăţişeze cu dreapta lui!

⁷Vă jur, fiice ale Ierusalimului, pe căprioarele şi cerboaicele de pe câmp: nu stârniţi, nu treziţi dragostea până nu vine ea!

⁸Aud glasul preaiubitului meu! Iată-l că vine sărind peste munţi, săltând pe dealuri.

⁹Preaiubitul meu seamănă cu o căprioară sau cu puiul de cerboaică. Iată-l că este după zidul nostru, se uită pe fereastră, priveşte printre zăbrele.

¹⁰Preaiubitul meu vorbeşte şi-mi zice: „Scoală-te, iubito, şi vino, frumoaso!

¹¹Căci iată că a trecut iarna; a încetat ploaia şi s-a dus.

¹²Se arată florile pe câmp, a venit vremea cântării şi se aude glasul turturicii în câmpiile noastre.

¹³Se pârguiesc roadele în smochin şi viile înflorite îşi răspândesc mirosul. Scoală-te, iubito, şi vino, frumoaso!

¹⁴Porumbiţă din crăpăturile stâncii, ascunsă în scobiturile prăpăstiilor, arată-mi faţa ta şi fă-mă să-ţi aud glasul! Căci glasul tău este dulce şi faţa ta, plăcută.”

¹⁵Prindeţi-ne vulpile, vulpile cele mici, care strică viile, căci viile noastre sunt în floare.

¹⁶Preaiubitul meu este al meu, şi eu sunt a lui; el îşi paşte turma între crini.

¹⁷Până la răcoarea zilei şi până la lungirea umbrelor, întoarce-te!… Iubitule, sari ca o căprioară sau ca puiul de cerb peste munţii ce ne despart.