✝Oastea Domnului
Conectare

Cântarea Cântărilor 1

Mărime text
Ascultă Cântarea Cântărilor 1· lectură Ioan Ciobota
0:00 / 0:00
Drepturi de autor
Copyright of the Cornilescu Bible © 1924 belongs to British and Foreign Bible Society. Copyright © 2010, 2014 of the revised edition in Romanian language belongs to the Interconfessional Bible Society of Romania, with the approval of the British and Foreign Bible Society. Used by permission. To find out more about the Cornilescu translation visit www.biblesociety.org.uk/shop and the work of Bible Society visit www.biblesociety.org.uk.

1Cântarea cântărilor, făcută de Solomon.

2Să mă sărute cu sărutările gurii lui! Căci toate dezmierdările tale sunt mai bune decât vinul,

3mirodeniile tale au un miros plăcut. Numele tău este ca o mireasmă vărsată. De aceea te iubesc pe tine fetele!

4Trage-mă după tine! Şi haidem să alergăm! Împăratul mă duce în odăile lui… Ne vom veseli şi ne vom bucura de tine; vom lăuda dezmierdările tale mai mult decât vinul! Pe drept eşti iubit.

5Sunt neagră, dar sunt frumoasă, fiice ale Ierusalimului, cum sunt corturile Chedarului şi cum sunt covoarele lui Solomon.

6Nu vă uitaţi că sunt aşa de negricioasă, căci m-a ars soarele. Fiii mamei mele s-au mâniat pe mine şi m-au pus păzitoare la vii. Dar via frumuseţii mele n-am păzit-o.

7Spune-mi tu, pe care te iubeşte inima mea, unde îţi paşti oile, unde te odihneşti la amiază? Căci de ce să umblu ca o rătăcită pe la turmele tovarăşilor tăi?

8Dacă nu ştii, o tu, cea mai frumoasă dintre femei, ieşi pe urmele oilor şi paşte-ţi iezii lângă colibele păstorilor!

9Cu iapa înhămată la carele lui Faraon te asemăn eu pe tine, scumpa mea.

10Ce frumoşi îţi sunt obrajii în mijlocul lănţişoarelor de la gât şi ce frumos îţi este gâtul în mijlocul şirurilor de mărgăritare!

11Îţi vom face deci lănţişoare de aur, cu stropituri de argint.

12Cât stă împăratul la masa lui, nardul meu îşi răspândeşte mirosul.

13Preaiubitul meu îmi este ca un mănunchi de mir, care se odihneşte între ţâţele mele.

14Preaiubitul meu este pentru mine un strugure de măliniţă, din viile din En-Ghedi.

15Ce frumoasă eşti, iubito, uite ce frumoasă eşti, cu ochii tăi de porumbiţă! –

16Ce frumos eşti, preaiubitule, ce plăcut eşti! Verdeaţa este patul nostru!

17Cedrii sunt grinzile caselor noastre şi chiparoşii sunt pardoselele noastre. –

VDC: Domeniu public.