✝Oastea Domnului
Conectare

Psalmii 50

Mărime text
Ascultă Psalmii 50· lectură Ioan Ciobota
0:00 / 0:00
Drepturi de autor
Copyright of the Cornilescu Bible © 1924 belongs to British and Foreign Bible Society. Copyright © 2010, 2014 of the revised edition in Romanian language belongs to the Interconfessional Bible Society of Romania, with the approval of the British and Foreign Bible Society. Used by permission. To find out more about the Cornilescu translation visit www.biblesociety.org.uk/shop and the work of Bible Society visit www.biblesociety.org.uk.

1Dumnezeu, da, Dumnezeu, Domnul, vorbeşte şi cheamă pământul, de la răsăritul soarelui până la asfinţitul lui.

2Din Sion, care este întruparea frumuseţii desăvârşite, de acolo străluceşte Dumnezeu.

3Dumnezeul nostru vine şi nu tace. Înaintea Lui merge un foc mistuitor şi împrejurul Lui, o furtună puternică.

4El strigă spre ceruri sus şi spre pământ, ca să judece pe poporul Său:

5„Strângeţi-Mi pe credincioşii Mei, care au făcut legământ cu Mine prin jertfă!”

6Atunci, cerurile vor vesti dreptatea Lui, căci Dumnezeu este Cel ce judecă.

7Ascultă, poporul Meu, şi voi vorbi; ascultă, Israele, şi te voi înştiinţa. Eu sunt Dumnezeu, Dumnezeul tău.

8Nu pentru jertfele tale te mustru, căci arderile-de-tot ale tale sunt necurmat înaintea Mea.

9Nu voi lua tauri din casa ta, nici ţapi din staulele tale.

10Căci ale Mele sunt toate dobitoacele pădurilor, toate fiarele munţilor cu miile lor.

11Eu cunosc toate păsările de pe munţi şi tot ce se mişcă pe câmp este al Meu.

12Dacă Mi-ar fi foame, nu ţi-aş spune ţie, căci a mea este lumea şi tot ce cuprinde ea.

13Oare mănânc Eu carnea taurilor? Oare beau Eu sângele ţapilor?

14Adu ca jertfă lui Dumnezeu mulţumiri şi împlineşte-ţi juruinţele făcute Celui Preaînalt.

15Cheamă-Mă în ziua necazului, şi Eu te voi izbăvi, iar tu Mă vei proslăvi!

16Dumnezeu zice însă celui rău: „Ce tot înşiri tu legile Mele şi ai în gură legământul Meu,

17când tu urăşti mustrările şi arunci cuvintele Mele înapoia ta?

18Dacă vezi un hoţ, te uneşti cu el şi te însoţeşti cu preacurvarii.

19Dai drumul gurii la rău şi limba ta urzeşte vicleşuguri.

20Stai şi vorbeşti împotriva fratelui tău, cleveteşti pe fiul mamei tale.

21Iată ce ai făcut, şi Eu am tăcut. Ţi-ai închipuit că Eu sunt ca tine. Dar te voi mustra şi îţi voi pune totul sub ochi!”

22Luaţi seama dar, voi, care uitaţi pe Dumnezeu, ca nu cumva să vă sfâşii şi să nu fie nimeni să vă scape.

23Cine aduce mulţumiri ca jertfă, acela Mă proslăveşte, şi celui ce veghează asupra căii lui, aceluia îi voi arăta mântuirea lui Dumnezeu.

VDC: Domeniu public.