✝Oastea Domnului
Conectare

Psalmii 5

Mărime text
Ascultă Psalmii 5· lectură Ioan Ciobota
0:00 / 0:00
Drepturi de autor
Copyright of the Cornilescu Bible © 1924 belongs to British and Foreign Bible Society. Copyright © 2010, 2014 of the revised edition in Romanian language belongs to the Interconfessional Bible Society of Romania, with the approval of the British and Foreign Bible Society. Used by permission. To find out more about the Cornilescu translation visit www.biblesociety.org.uk/shop and the work of Bible Society visit www.biblesociety.org.uk.

1Pleacă-Ţi urechea la cuvintele mele, Doamne! Ascultă suspinele mele!

2Ia aminte la strigătele mele, Împăratul meu şi Dumnezeul meu, căci către Tine mă rog!

3Doamne, auzi-mi glasul, dimineaţa! Dimineaţa, eu îmi îndrept rugăciunea spre Tine şi aştept.

4Căci Tu nu eşti un Dumnezeu căruia să-I placă răul; cel rău nu poate locui lângă Tine.

5Nebunii nu pot să stea în preajma ochilor Tăi; Tu urăşti pe cei ce fac fărădelegea

6şi pierzi pe cei mincinoşi; Domnul urăşte pe oamenii care varsă sânge şi înşală.

7Dar eu, prin îndurarea Ta cea mare, pot să intru în casa Ta şi să mă închin cu frică în Templul Tău cel sfânt.

8Doamne, călăuzeşte-mă pe calea plăcută Ţie, din pricina vrăjmaşilor mei! Netezeşte calea Ta sub paşii mei.

9Căci nu este nimic adevărat în gura lor; inima le este plină de răutate, gâtlejul le este un mormânt deschis şi pe limbă au vorbe linguşitoare.

10Loveşte-i ca pe nişte vinovaţi, Dumnezeule! Fă-i să cadă prin înseşi sfaturile lor. Prăbuşeşte-i în mijlocul păcatelor lor fără număr! Căci se răzvrătesc împotriva Ta.

11Atunci, toţi cei ce se încred în Tine se vor bucura, se vor veseli totdeauna, căci Tu îi vei ocroti. Tu vei fi bucuria celor ce iubesc Numele Tău.

12Căci Tu binecuvântezi pe cel neprihănit, Doamne, şi-l înconjuri cu bunăvoinţa Ta, cum l-ai înconjura cu un scut.

VDC: Domeniu public.