Psalmii 39

¹Ziceam: „Voi veghea asupra căilor mele, ca să nu păcătuiesc cu limba; îmi voi pune frâu gurii , cât va sta cel rău înaintea mea.”

²Am stat mut, în tăcere; am tăcut, măcar că eram nenorocit, şi totuşi durerea mea nu era mai puţin mare.

³Îmi ardea inima în mine, un foc lăuntric mă mistuia, şi atunci mi-a venit cuvântul pe limbă şi am zis:

⁴„Doamne, spune-mi care este sfârşitul vieţii mele, care este măsura zilelor mele, ca să ştiu cât de trecător sunt.”

⁵Iată că zilele mele sunt cât un lat de mână şi viaţa mea este ca o nimica înaintea Ta. Da, orice om este doar o suflare, oricât de bine s-ar ţine.

⁶Da, omul umblă ca o umbră, se frământă degeaba, strânge la comori şi nu ştie cine le va lua.

⁷Acum, Doamne, ce mai pot nădăjdui eu? În Tine îmi este nădejdea.

⁸Izbăveşte-mă de toate fărădelegile mele! Nu mă face de ocara celui nebun!

⁹Stau mut, nu deschid gura, căci Tu lucrezi.

¹⁰Abate-Ţi loviturile de la mine! Îmi iese sufletul sub loviturile mâinii Tale.

¹¹Tu pedepseşti pe om şi-l loveşti pentru fărădelegea lui; îi prăpădeşti, ca molia, ce are el mai scump. Da, orice om este doar o suflare.

¹²Ascultă-mi rugăciunea, Doamne, şi pleacă-Ţi urechea la strigătele mele! Nu tăcea în faţa lacrimilor mele! Căci sunt un străin înaintea Ta, un pribeag, ca toţi părinţii mei.

¹³Abate-Ţi privirea de la mine şi lasă-mă să răsuflu, până nu mă duc şi să nu mai fiu!