Psalmii 144

¹Binecuvântat să fie Domnul, Stânca mea, care-mi deprinde mâinile la luptă, degetele la bătălie,

²Binefăcătorul meu şi Cetăţuia mea, Turnul meu de scăpare şi Izbăvitorul meu, Scutul meu de adăpost, care-mi supune pe poporul meu!

³Doamne, ce este omul ca să iei cunoştinţă de el, fiul omului ca să iei seama la el?

⁴Omul este ca o suflare, zilele lui sunt ca umbra care trece.

⁵Pleacă cerurile, Doamne, şi pogoară-Te! Atinge munţii, ca să fumege!

⁶Fulgeră şi risipeşte pe vrăjmaşii mei! Aruncă-Ţi săgeţile şi pune-i pe fugă!

⁷Întinde-Ţi mâinile de sus, izbăveşte-mă şi scapă-mă din apele cele mari, din mâna fiilor celui străin,

⁸a căror gură spune neadevăruri şi a căror dreaptă este o dreaptă mincinoasă.

⁹Dumnezeule, Îţi voi cânta o cântare nouă, Te voi lăuda cu alăuta cu zece coarde.

¹⁰Tu, care dai împăraţilor biruinţa, care ai scăpat de sabie ucigaşă pe robul Tău David,

¹¹izbăveşte-mă şi scapă-mă din mâna fiilor celui străin, a căror gură spune neadevăruri şi a căror dreaptă este o dreaptă mincinoasă!…

¹²Fiii noştri sunt ca nişte odrasle, care cresc în tinereţea lor; fetele noastre, ca nişte stâlpi săpaţi frumos, care fac podoaba caselor împărăteşti.

¹³Grânarele noastre sunt pline şi gem de tot felul de merinde; turmele ni se înmulţesc cu miile, cu zecile de mii, în câmpiile noastre:

¹⁴viţelele noastre sunt prăsitoare; nu-i nicio pagubă, nicio robie, niciun ţipăt în uliţele noastre!

¹⁵Ferice de poporul care stă astfel! Ferice de poporul al cărui Dumnezeu este Domnul!