Isaia 40

¹„Mângâiaţi, mângâiaţi pe poporul Meu, zice Dumnezeul vostru.

²Vorbiţi bine Ierusalimului şi strigaţi-i că robia lui s-a sfârşit, că nelegiuirea lui este ispăşită, căci a primit din mâna Domnului de două ori cât toate păcatele lui.”

³Un glas strigă: „Pregătiţi în pustie calea Domnului, neteziţi în locurile uscate un drum pentru Dumnezeul nostru!

⁴Orice vale să fie înălţată, orice munte şi orice deal să fie plecate, coastele să se prefacă în câmpii şi strâmtorile, în vâlcele!

⁵Atunci se va descoperi slava Domnului, şi în clipa aceea orice făptură o va vedea, căci gura Domnului a vorbit.”

⁶Un glas zice: „Strigă!” – Şi eu am răspuns: „Ce să strig?” – „Orice făptură este ca iarba şi toată strălucirea ei, ca floarea de pe câmp.

⁷Iarba se usucă, floarea cade când suflă vântul Domnului peste ea.” În adevăr, poporul este ca iarba:

⁸iarba se usucă, floarea cade, dar cuvântul Dumnezeului nostru rămâne în veac.

⁹Suie-te pe un munte înalt, ca să vesteşti Sionului vestea cea bună; înalţă-ţi glasul cu putere, ca să vesteşti Ierusalimului vestea cea bună; înalţă-ţi glasul, nu te teme, şi spune cetăţilor lui Iuda: „Iată Dumnezeul vostru!

¹⁰Iată, Domnul Dumnezeu vine cu putere şi porunceşte cu braţul Lui. Iată că plata este cu El şi răsplătirile vin înaintea Lui.

¹¹El Îşi va paşte turma ca un Păstor, va lua mieii în braţe, îi va duce la sânul Lui şi va călăuzi blând oile care alăptează.”

¹²„Cine a măsurat apele cu mâna lui? Cine a măsurat cerurile cu palma şi a strâns ţărâna pământului într-o treime de măsură? Cine a cântărit munţii cu cântarul şi dealurile cu cumpăna?

¹³Cine a cercetat Duhul Domnului şi cine L-a luminat cu sfaturile lui?

¹⁴Cu cine S-a sfătuit El, ca să ia învăţătură! Cine L-a învăţat cărarea dreptăţii? Cine L-a învăţat înţelepciunea şi I-a făcut cunoscută calea priceperii!

¹⁵Iată, neamurile sunt ca o picătură de apă din vadră, sunt ca praful pe o cumpănă; El ridică ostroavele ca un bob de nisip.

¹⁶Libanul n-ajunge pentru foc şi dobitoacele lui n-ajung pentru arderea-de-tot.

¹⁷Toate neamurile sunt ca o nimica înaintea Lui, nu sunt decât nimicnicie şi deşertăciune.

¹⁸Cu cine voiţi să asemănaţi pe Dumnezeu? Şi cu ce asemănare Îl veţi asemăna?

¹⁹Meşterul toarnă idolul şi argintarul îl îmbracă cu aur şi-i toarnă lănţişoare de argint.

²⁰Iar cine este sărac alege ca dar un lemn care nu putrezeşte; îşi caută un meşter iscusit, ca să facă un idol, care să nu se clatine. –

²¹Nu ştiţi? N-aţi auzit? Nu vi s-a făcut cunoscut de la început? Nu v-aţi gândit niciodată la întemeierea pământului? –

²²El şade deasupra cercului pământului şi locuitorii lui sunt ca nişte lăcuste înaintea Lui; El întinde cerurile ca o mahramă subţire şi le lăţeşte ca un cort, ca să locuiască în el.

²³El preface într-o nimica pe voievozi şi face o nimica din judecătorii pământului.

²⁴De-abia sunt sădiţi, de-abia sunt semănaţi, de-abia li s-a înrădăcinat tulpina în pământ, şi El suflă peste ei, de se usucă, şi un vârtej îi ia ca pe nişte paie.”

²⁵„Cu cine Mă veţi asemăna, ca să fiu deopotrivă cu el?” zice Cel Sfânt.

²⁶„Ridicaţi-vă ochii în sus, şi priviţi! Cine a făcut aceste lucruri? Cine a făcut să meargă după număr, în şir, oştirea lor? El le cheamă pe toate pe nume; aşa de mare e puterea şi tăria Lui, că una nu lipseşte.

²⁷Pentru ce zici tu, Iacove, pentru ce zici tu, Israele: ‘Soarta mea este ascunsă dinaintea Domnului şi dreptul meu este trecut cu vederea înaintea Dumnezeului meu.’?

²⁸Nu ştii? N-ai auzit? Dumnezeul cel veşnic, Domnul a făcut marginile pământului. El nu oboseşte, nici nu osteneşte; priceperea Lui nu poate fi pătrunsă.

²⁹El dă tărie celui obosit şi măreşte puterea celui ce cade în leşin.

³⁰Flăcăii obosesc şi ostenesc, chiar tinerii se clatină,

³¹dar cei ce se încred în Domnul îşi înnoiesc puterea, ei zboară ca vulturii; aleargă, şi nu obosesc, umblă, şi nu ostenesc.”