✝Oastea Domnului
Conectare

Isaia 40

Mărime text
Ascultă Isaia 40· lectură Ioan Ciobota
0:00 / 0:00
Drepturi de autor
Copyright of the Cornilescu Bible © 1924 belongs to British and Foreign Bible Society. Copyright © 2010, 2014 of the revised edition in Romanian language belongs to the Interconfessional Bible Society of Romania, with the approval of the British and Foreign Bible Society. Used by permission. To find out more about the Cornilescu translation visit www.biblesociety.org.uk/shop and the work of Bible Society visit www.biblesociety.org.uk.

1„Mângâiaţi, mângâiaţi pe poporul Meu, zice Dumnezeul vostru.

2Vorbiţi bine Ierusalimului şi strigaţi-i că robia lui s-a sfârşit, că nelegiuirea lui este ispăşită, căci a primit din mâna Domnului de două ori cât toate păcatele lui.”

3Un glas strigă: „Pregătiţi în pustie calea Domnului, neteziţi în locurile uscate un drum pentru Dumnezeul nostru!

4Orice vale să fie înălţată, orice munte şi orice deal să fie plecate, coastele să se prefacă în câmpii şi strâmtorile, în vâlcele!

5Atunci se va descoperi slava Domnului, şi în clipa aceea orice făptură o va vedea, căci gura Domnului a vorbit.”

6Un glas zice: „Strigă!” – Şi eu am răspuns: „Ce să strig?” – „Orice făptură este ca iarba şi toată strălucirea ei, ca floarea de pe câmp.

7Iarba se usucă, floarea cade când suflă vântul Domnului peste ea.” În adevăr, poporul este ca iarba:

8iarba se usucă, floarea cade, dar cuvântul Dumnezeului nostru rămâne în veac.

9Suie-te pe un munte înalt, ca să vesteşti Sionului vestea cea bună; înalţă-ţi glasul cu putere, ca să vesteşti Ierusalimului vestea cea bună; înalţă-ţi glasul, nu te teme, şi spune cetăţilor lui Iuda: „Iată Dumnezeul vostru!

10Iată, Domnul Dumnezeu vine cu putere şi porunceşte cu braţul Lui. Iată că plata este cu El şi răsplătirile vin înaintea Lui.

11El Îşi va paşte turma ca un Păstor, va lua mieii în braţe, îi va duce la sânul Lui şi va călăuzi blând oile care alăptează.”

12„Cine a măsurat apele cu mâna lui? Cine a măsurat cerurile cu palma şi a strâns ţărâna pământului într-o treime de măsură? Cine a cântărit munţii cu cântarul şi dealurile cu cumpăna?

13Cine a cercetat Duhul Domnului şi cine L-a luminat cu sfaturile lui?

14Cu cine S-a sfătuit El, ca să ia învăţătură! Cine L-a învăţat cărarea dreptăţii? Cine L-a învăţat înţelepciunea şi I-a făcut cunoscută calea priceperii!

15Iată, neamurile sunt ca o picătură de apă din vadră, sunt ca praful pe o cumpănă; El ridică ostroavele ca un bob de nisip.

16Libanul n-ajunge pentru foc şi dobitoacele lui n-ajung pentru arderea-de-tot.

17Toate neamurile sunt ca o nimica înaintea Lui, nu sunt decât nimicnicie şi deşertăciune.

18Cu cine voiţi să asemănaţi pe Dumnezeu? Şi cu ce asemănare Îl veţi asemăna?

19Meşterul toarnă idolul şi argintarul îl îmbracă cu aur şi-i toarnă lănţişoare de argint.

20Iar cine este sărac alege ca dar un lemn care nu putrezeşte; îşi caută un meşter iscusit, ca să facă un idol, care să nu se clatine. –

21Nu ştiţi? N-aţi auzit? Nu vi s-a făcut cunoscut de la început? Nu v-aţi gândit niciodată la întemeierea pământului? –

22El şade deasupra cercului pământului şi locuitorii lui sunt ca nişte lăcuste înaintea Lui; El întinde cerurile ca o mahramă subţire şi le lăţeşte ca un cort, ca să locuiască în el.

23El preface într-o nimica pe voievozi şi face o nimica din judecătorii pământului.

24De-abia sunt sădiţi, de-abia sunt semănaţi, de-abia li s-a înrădăcinat tulpina în pământ, şi El suflă peste ei, de se usucă, şi un vârtej îi ia ca pe nişte paie.”

25„Cu cine Mă veţi asemăna, ca să fiu deopotrivă cu el?” zice Cel Sfânt.

26„Ridicaţi-vă ochii în sus, şi priviţi! Cine a făcut aceste lucruri? Cine a făcut să meargă după număr, în şir, oştirea lor? El le cheamă pe toate pe nume; aşa de mare e puterea şi tăria Lui, că una nu lipseşte.

27Pentru ce zici tu, Iacove, pentru ce zici tu, Israele: ‘Soarta mea este ascunsă dinaintea Domnului şi dreptul meu este trecut cu vederea înaintea Dumnezeului meu.’?

28Nu ştii? N-ai auzit? Dumnezeul cel veşnic, Domnul a făcut marginile pământului. El nu oboseşte, nici nu osteneşte; priceperea Lui nu poate fi pătrunsă.

29El dă tărie celui obosit şi măreşte puterea celui ce cade în leşin.

30Flăcăii obosesc şi ostenesc, chiar tinerii se clatină,

31dar cei ce se încred în Domnul îşi înnoiesc puterea, ei zboară ca vulturii; aleargă, şi nu obosesc, umblă, şi nu ostenesc.”

VDC: Domeniu public.