Iov 30

¹Şi acum… am ajuns de râsul celor mai tineri decât mine, pe ai căror părinţi nu-i socoteam vrednici să-i pun printre câinii turmei mele.

²Dar la ce mi-ar fi folosit puterea mâinilor lor, când ei nu erau în stare să ajungă la bătrâneţe?

³Sfrijiţi de sărăcie şi foame, fug în locuri uscate, de multă vreme părăsite şi pustii.

⁴Smulg ierburile sălbatice de lângă copăcei şi n-au ca pâine decât rădăcina de bucsau.

⁵Sunt izgoniţi din mijlocul oamenilor, strigă lumea după ei ca după nişte hoţi.

⁶Locuiesc în văi îngrozitoare, în peşterile pământului şi în stânci.

⁷Urlă printre tufişuri şi se adună sub mărăcini.

⁸Fiinţe mârşave şi dispreţuite, sunt izgoniţi din ţară.

⁹Şi acum, astfel de oameni mă pun în cântecele lor, am ajuns de batjocura lor.

¹⁰Mă urăsc, mă ocolesc, mă scuipă în faţă.

¹¹Nu se mai sfiesc şi mă înjosesc, nu mai au niciun frâu înaintea mea.

¹²Ticăloşii aceştia se scoală la dreapta mea şi îmi împing picioarele, şi îşi croiesc cărări împotriva mea, ca să mă piardă.

¹³Îmi nimicesc cărarea şi lucrează ca să mă prăpădească, ei, cărora nimeni nu le-ar veni în ajutor.

¹⁴Ca printr-o largă spărtură străbat spre mine, se năpustesc sub pocnetul dărâmăturilor.

¹⁵Mă apucă groaza. Slava îmi este spulberată ca de vânt, ca un nor a trecut fericirea mea.

¹⁶Şi acum, mi se topeşte sufletul în mine şi m-au apucat zilele suferinţei.

¹⁷Noaptea mă pătrunde şi-mi smulge oasele, durerea care mă roade nu încetează.

¹⁸De tăria suferinţei, haina îşi pierde faţa, mi se lipeşte de trup ca o cămaşă.

¹⁹Dumnezeu m-a aruncat în noroi şi am ajuns ca ţărâna şi cenuşa.

²⁰Strig către Tine şi nu-mi răspunzi; stau în picioare şi nu mă vezi.

²¹Eşti fără milă împotriva mea, lupţi împotriva mea cu tăria mâinii Tale.

²²Mă ridici, îmi dai drumul pe vânt şi mă nimiceşti cu suflarea furtunii.

²³Căci ştiu că mă duci la moarte, în locul unde se întâlnesc toţi cei vii.

²⁴Dar cel ce se prăbuşeşte nu-şi întinde mâinile? Cel în nenorocire nu cere ajutor?

²⁵Nu plângeam eu pe cel amărât? N-avea inima mea milă de cel lipsit?

²⁶Mă aşteptam la fericire, şi când colo, nenorocirea a venit peste mine; trăgeam nădejde de lumină, şi când colo, a venit întunericul.

²⁷Îmi fierb măruntaiele fără încetare, m-au apucat zilele de durere.

²⁸Umblu înnegrit, dar nu de soare. Mă scol în plină adunare şi strig după ajutor.

²⁹Am ajuns frate cu şacalii, tovarăş cu struţii.

³⁰Pielea mi se înnegreşte şi cade, iar oasele îmi ard şi se usucă.

³¹Harpa mea s-a prefăcut în instrument de jale şi cavalul meu scoate sunete plângătoare.