✝Oastea Domnului
Conectare

Estera 7

Mărime text
Ascultă Estera 7· lectură Ioan Ciobota
0:00 / 0:00
Drepturi de autor
Copyright of the Cornilescu Bible © 1924 belongs to British and Foreign Bible Society. Copyright © 2010, 2014 of the revised edition in Romanian language belongs to the Interconfessional Bible Society of Romania, with the approval of the British and Foreign Bible Society. Used by permission. To find out more about the Cornilescu translation visit www.biblesociety.org.uk/shop and the work of Bible Society visit www.biblesociety.org.uk.

1Împăratul şi Haman s-au dus la ospăţ la împărăteasa Estera.

2În această a doua zi, împăratul a zis iarăşi Esterei pe când beau vin: „Care este cererea ta, împărăteasă Estera? Ea îţi va fi împlinită. Ce doreşti? Chiar dacă ai cere jumătate din împărăţie, o vei căpăta.”

3Împărăteasa Estera a răspuns: „Dacă am căpătat trecere înaintea ta, împărate, şi dacă găseşte cu cale împăratul, dă-mi viaţa – iată cererea mea – şi scapă pe poporul meu; iată dorinţa mea!

4Căci eu şi poporul meu suntem vânduţi să fim nimiciţi, înjunghiaţi şi prăpădiţi. Măcar dacă am fi vânduţi să fim robi şi roabe, aş tăcea, dar vrăjmaşul n-ar putea să înlocuiască pierderea făcută împăratului.”

5Împăratul Ahaşveroş a luat cuvântul şi a zis împărătesei Estera: „Cine şi unde este acela care are de gând să facă aşa?”

6Estera a răspuns: „Apăsătorul, vrăjmaşul, este Haman, răul acesta!” Haman a rămas îngrozit în faţa împăratului şi a împărătesei.

7Şi împăratul, în mânia lui, s-a sculat şi a părăsit ospăţul şi s-a dus în grădina casei împărăteşti. Haman a rămas să-şi ceară viaţa de la împărăteasa Estera, căci vedea bine că pierderea lui era hotărâtă în mintea împăratului.

8Când s-a întors împăratul din grădina casei împărăteşti în odaia ospăţului, a văzut pe Haman că se aruncase spre patul pe care era Estera şi i-a zis: „Cum, să mai şi sileşti pe împărăteasă la mine, în casa împărătească?” Cum au ieşit cuvintele acestea din gura împăratului, i-au şi acoperit faţa lui Haman.

9Şi Harbona, unul din fameni, a zis în faţa împăratului: „Iată, spânzurătoarea pregătită de Haman pentru Mardoheu, care a vorbit spre binele împăratului, este ridicată în casa lui Haman, la o înălţime de cincizeci de coţi.” Împăratul a zis: „Haman să fie spânzurat pe ea!”

10Şi au spânzurat pe Haman pe spânzurătoarea pe care o pregătise el pentru Mardoheu. Şi mânia împăratului s-a potolit.

VDC: Domeniu public.