2 Samuel 22

¹David a îndreptat către Domnul cuvintele acestei cântări după ce Domnul l-a izbăvit din mâna tuturor vrăjmaşilor lui şi din mâna lui Saul.

²El a zis: „Domnul este stânca mea, cetăţuia mea, Izbăvitorul meu.

³Dumnezeu este stânca mea la care găsesc un adăpost, scutul meu şi puterea care mă mântuieşte, turnul meu cel înalt şi scăparea mea. Mântuitorule, Tu mă scapi de silnicie!

⁴Eu chem pe Domnul cel vrednic de laudă şi sunt izbăvit de vrăjmaşii mei.

⁵Căci valurile morţii mă înconjuraseră, şuvoaiele nimicirii mă înspăimântaseră,

⁶legăturile mormântului mă înconjuraseră, laţurile morţii mă prinseseră.

⁷În strâmtorarea mea, am chemat pe Domnul, am chemat pe Dumnezeul meu; din locaşul Lui, El mi-a auzit glasul şi strigătul meu a ajuns la urechile Lui.

⁸Atunci, pământul s-a cutremurat şi s-a clătinat, temeliile cerului s-au mişcat şi s-au zguduit, pentru că El Se mâniase.

⁹Fum se ridica din nările Lui şi un foc mistuitor ieşea din gura Lui: cărbuni aprinşi ţâşneau din ea.

¹⁰A plecat cerurile şi S-a pogorât: un nor gros era sub picioarele Lui.

¹¹Călărea pe un heruvim şi zbura, venea pe aripile vântului;

¹²era înconjurat cu întunericul ca şi cu un cort, era înconjurat cu grămezi de ape şi cu nori întunecoşi.

¹³Din strălucirea care era înaintea Lui scânteiau cărbuni de foc.

¹⁴Domnul a tunat din ceruri, Cel Preaînalt a făcut să-I răsune glasul;

¹⁵a aruncat săgeţi şi a risipit pe vrăjmaşii mei, a aruncat fulgerul şi i-a pus pe fugă.

¹⁶Fundul mării s-a văzut, temeliile lumii au fost descoperite de mustrarea Domnului, de vuietul suflării nărilor Lui.

¹⁷El Şi-a întins mâna de sus din înălţime, m-a apucat, m-a scos din apele cele mari;

¹⁸m-a izbăvit de potrivnicul meu cel puternic, de vrăjmaşii mei care erau mai tari decât mine.

¹⁹Ei mă prinseseră în ziua strâmtorării mele, dar Domnul a fost sprijinitorul meu,

²⁰El m-a scos la loc larg. El m-a mântuit, pentru că mă iubeşte.

²¹Domnul mi-a răsplătit după nevinovăţia mea, mi-a făcut după curăţia mâinilor mele;

²²căci am păzit căile Domnului, nu m-am făcut vinovat faţă de Dumnezeul meu.

²³Toate poruncile Lui au fost înaintea mea şi nu m-am depărtat de la legile Lui.

²⁴Am fost fără vină înaintea Lui, m-am păzit de fărădelegea mea.

²⁵De aceea, Domnul mi-a răsplătit nevinovăţia mea după curăţia mea înaintea Lui.

²⁶Cu cel bun Tu eşti bun, cu omul drept Te porţi după dreptate,

²⁷cu cel curat eşti curat, cu cel îndărătnic Te porţi după îndărătnicia lui.

²⁸Tu mântuieşti pe poporul care se smereşte, şi cu privirea Ta cobori pe cei mândri.

²⁹Da, Tu eşti lumina mea, Doamne! Domnul luminează întunericul meu.

³⁰Cu Tine mă năpustesc asupra unei oşti înarmate, cu Dumnezeul meu sar peste zid.

³¹Căile lui Dumnezeu sunt desăvârşite, Cuvântul Domnului este curăţit; El este un scut pentru toţi cei ce caută adăpost în El.

³²Căci cine este Dumnezeu, afară de Domnul? Şi cine este o stâncă, afară de Dumnezeul nostru?

³³Dumnezeu este cetăţuia mea cea tare şi El mă călăuzeşte pe calea cea dreaptă.

³⁴El îmi face picioarele ca ale cerboaicelor şi El mă aşază pe locurile mele cele înalte.

³⁵Îmi deprinde mâinile la luptă şi braţele mele întind arcul de aramă.

³⁶Tu îmi dai scutul mântuirii Tale şi ajung mare prin bunătatea Ta.

³⁷Lărgeşti drumul sub paşii mei şi picioarele mele nu se clatină.

³⁸Urmăresc pe vrăjmaşii mei şi-i nimicesc, nu mă întorc până nu-i nimicesc.

³⁹Îi nimicesc, îi zdrobesc, de nu se mai scoală; cad sub picioarele mele.

⁴⁰Tu mă încingi cu putere pentru luptă, răpui sub mine pe potrivnicii mei.

⁴¹Faci pe vrăjmaşii mei să dea dosul înaintea mea şi nimicesc pe cei ce mă urăsc.

⁴²Se uită în jurul lor şi nu-i cine să-i scape. Strigă către Domnul, dar nu le răspunde!

⁴³Îi pisez ca pulberea pământului, îi zdrobesc, îi calc în picioare, ca noroiul de pe uliţe.

⁴⁴Mă scapi din neînţelegerile poporului meu; mă păstrezi drept căpetenie a neamurilor; un popor pe care nu-l cunoşteam îmi este supus.

⁴⁵Fiii străinului mă linguşesc; mă ascultă la cea dintâi poruncă.

⁴⁶Fiii străinului leşină de la inimă, tremură când ies din cetăţuie.

⁴⁷Trăiască Domnul şi binecuvântată să fie Stânca mea! Înălţat să fie Dumnezeu, Stânca mântuirii mele,

⁴⁸Dumnezeu, care este răzbunătorul meu, care-mi supune popoarele

⁴⁹şi care mă face să scap de vrăjmaşii mei! Tu mă înalţi mai presus de potrivnicii mei, mă izbăveşti de omul asupritor.

⁵⁰De aceea Te voi lăuda printre neamuri, Doamne, şi voi cânta spre slava Numelui Tău!

⁵¹El dă mari izbăviri împăratului Său şi arată milă unsului Său: lui David şi seminţei lui pentru totdeauna.”